URSS 2.0 – ieșirea din scenă și din istorie
Sunt deja câteva certitudini după prima lună de război.
Regimul de la Moscova a declanșat un război hegemonic, de tip geopolitic, împotriva modelului civilizațional al Vestului, un război pentru reconfigurarea ordinii mondiale, unul împotriva actualului sistem de relații internaționale.
Măștile narative ale Moscovei au căzut repede, chiar și pentru naivi. La Forumul din Antalia, ministrul Serghei Lavrov declara candid că, în Ucraina, Federația Rusă luptă pentru “supraviețuirea sa politică în lume”; tot acesta contestă o “ordine mondială condusă de SUA”. Potrivit lui Serghei Narîşkin, în această perioadă, ”se decide soarta Rusiei, locul ei viitor în lume”.
Noile narative rusești sunt tot mai îndepărtate de basmele cu denazificări care ne-au trezit în dimineața zilei de 24 februarie și ne-au aruncat în iadul cu vitriol al Moscovei.
Oficialii ruși au rostogolit în tot acest timp narative stratificate care confirmă formatul de război hibrid al Rusiei împotriva Vestului, război care se desfășoară în formă convențională în Ucraina (împotriva acesteia, spre a inhiba pentru totdeauna orientarea pro-Vest a Kievului) și în formă hibridă pe toate coordonatele geografice posibile.
Războiul din Ucraina ar fi trebuit să fie o demonstrație de forță a unui actor statal flămând de revanșă geopolitică.
Moscova vizează astfel revitalizarea unui proiect geopolitic de tip imperialist, proiectul URSS 2.0, cu rolul prioritar de a-și crea instrumente suplimentare de control și influență la nivel global, de a-și gonfla mușchii geopolitici.
Ucraina este doar teatrul de operațiuni convenționale al acestui război hibrid; un prim teatru de operațiuni dintr-o serie de victime aflate pe lista scurtă, în noptiera din budoar.
Efectele imediate și pe termen mediu ale noului proiect imperialist sunt catastrofale pentru Rusia.
Rusia devine, geopolitic, mai mică
Rolurile sale geopolitice se atrofiază cu fiecare zi.
Proiectul imperialist post-sovietic (mai degrabă neo-sovietic) al țarului Putin a ostilizat întreaga lume contemporană, creând coeziuni aproape eroice. O largă majoritate a statelor lumii condamnă fără echivoc agresiunea militară rusească din Ucraina.
Se discută tot mai mult privarea Rusiei de dreptul său de veto în Consiliul de Securitate sau chiar excluderea ei din Consiliu; Rusia a fost exclusă deja din Consiliul Europei.
G7, NATO, UE, alte organizații internaționale și regionale și-au redus în mod substanțial legăturile cu Rusia. Cu fiecare zi care trece, Rusia devine geopolitic mai modestă, mai mică, mai izolată. Cu fiecare zi care trece Rusia, iese din câmpul gravitațional specific unei mari puteri.
Cu un public intern captiv total mașinăriei propagandistice a Kremlinului, cu o populație retrasă în suburbiile mentale ale unei ideologii revolute, cu expresii cinice în spațiul public care proslăvesc crima și războiul, cu o mașină de război incapabilă de succese pe teren și o economie în cădere liberă, cu granițe și cortine narative de fier în interiorul cărora se ucid libertăți și se inhibă gândirea critică, proiectul imperialist URSS 2.0 declanșat de Putin este unul catastrofal pentru Rusia și pentru cetățenii săi.