Pastilele de IOD, distribuite românilor prin medicii de familie. Alexandru Rafila: Cum, când și cine să le ia
Foto: Facebook, Antibiotice Iaşi
Ministrul Sănătății spune că nimeni nu trebuie să ia iod preventiv. Distribuţia pastilelor fabricate de Antibiotice Iaşi se va face prin medicii de familie iar dozele de iod vor ajunge în casele tuturor românilor. Acestea se iau doar in situaţia unui accident nuclear.
Alexandru Rafila a reiterat în cadrul intervenţiei de vineri seara de pe Digi24 că pastilele cu iod nu trebuie luate preventiv, pentru că pot afecta funcționarea normală a glandei tiroide.
Potrivit Ghidului pentru populaţie în caz de urgenţă radiologică sau nucleară emis de Guvern, în situaţia unui accident la o centrală nucleară, tabletele de iodură de potasiu se administrează pentru a satura glanda tiroidă, împiedicând astfel captarea de către aceasta a iodului radioactiv. Dacă sunt administrate înainte, sau la scurt timp după expunere, acestea pot reduce pe termen lung riscul de apariţie a cancerului tiroidian. Tabletele de iodură de potasiu nu sunt „antidotul antiradiaţii”. Acestea nu protejează împotriva iradierii externe şi nici împotriva altor substanţe radioactive, cu excepţia iodului radioactiv. În plus, la anumite persoane, cum ar fi cele care suferă de afecţiuni ale rinichilor, tiroidei, sau care au o sensibilitate crescută la iod, iodura de potasiu poate produce complicaţii. De aceea, iodura de potasiu trebuie administrată numai atunci când există o recomandare clară din partea autorităţilor de sănătate publică.
Cine beneficiază de aceste pastile
„Beneficiarii acestor pastile sunt, în special, copiii şi cetăţenii de până la 40 de ani. Dozajul este diferit în funcţie şi de grupa de vârstă. Şi, ca să nu existe probleme, am rotunjit cantităţile. Dacă cine trebuie să primească, să spunem, 3 pastile şi jumătate de familie, vor fi 4. pastile, ca să nu existe niciun fel de problemă” informează ministrul Sănătăţii. Femeile însărcinate pot lua iodură de potasiu numai atunci când există instrucţiuni în acest sens din partea autorităţilor de sănătate publică. Tiroida femeii gravide acumulează iodul radioactiv mai rapid decât cea a altor adulţi, iar tiroida fătului este şi ea blocată atunci când iodura de potasiu este administrată mamei.
Cum şi când vor fi distribuite către populaţie
Antibiotice Iași a fabricat deja cantitatea necesară de iodură de potasiu, într-un ritm de 2,5 milioane de pastile la fiecare 48 de ore. Potrivit necesarului realizat de către autorităţi, România are nevoie de 30 de milioane de comprimate. Acestea vor fi distribuite prin intermediul medicilor de familie. „O să vedem dacă putem găsi o formulă prin intermediul Inspectoratelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă să le distribuie ei către medicii de familie. În HG care prevede modul de distribuire, responsabilităţi au şi prefecturile şi unităţile ISU. Într-un judeţ, în general, nu există mai mult de 300 de medici de familie. Planificarea şi organizarea distribuţiei se va întâmpla săptămâna viitoare. Dacă Antibiotice Iaşi a reuşit în două săptămâni să le producă şi să le şi distribuie până la Direcţiile de Sănătate Publică, şi noi trebuie să facem acelaşi lucru încât să adoptăm legislaţia necesară şi să începem activitatea de distribuţie”